O bucurie
- Am parcurs cu interes cursul Out of The Box Marketing. Mi-a stârnit sentimente bucurie și de încântare, l-am simțit ca o provocare. Prin acest curs, Remus vine cu o alternativă inovatoare nu numai la predarea marketingului ci și la modul în care obișnuiam să comunicăm cu cursanții noștri atunci când predam și învățam lucruri noi.
Esențe tari, în sticluțe mici
- În cursul Out of The Box Marketing, Remus prezintă în mod complex, creativ și elocvent conceptele de bază ale științei, filozofiei și practicii marketingului, simplificându-le fără a le face simpliste, insistând pe înțelesul și pe posibilitatea aplicării lor de îndată în activitatea marketerilor de orice fel. Am găsit aici concepte, modele, principii, abordări, practici și tehnici de marketing care pot înzestra un marketer cu know-how-ul necesar pentru a avea succes pe piață.
Partea de sub apă a aisbergului
- Cursul încorporează o enormă cantitate de muncă, de studiu, de analiză, de cunoaștere, de învățare și de înțelegere, valorificând experiențele de învățare, de predare și de practică ale lectorului. Acestea au fost dobândite în peste 20 de ani de studiu și muncă în mai multe roluri, cel de om care învață, cel de om care lucrează și aplică în practică cele învățate și de om care transmite altora cunoaștere și bune practici.
Vizionar, adecvat vremurilor
- Prezentarea sa online în formă video pe Internet este în ton cu vremurile, cu cerințele de izolare și de interacțiune online a zilelor noastre deși știu că Remus a lucrat de mult timp la realizarea acestui curs, încă de când nici nu bănuiam ce nevoi de izolare ne așteaptă. Astfel s-a dovedit a fi creativ și vizionar și a mai pus în fața atenției noastre încă o lecție de marketing: „să fii cu un pas înaintea evenimentelor, să ai oferta pregătită deja pentru atunci când clientul va avea nevoie de ea.”
Everyone’s invited!
Vă adresez un călduros îndemn: „Dragi marketeri și cursanți interesați de marketing, oameni de vânzări și de afaceri, cei care aveți relații cu clienții și vreți să le oferiți o veritabilă valoare, cei care vreți să știți mai mult, să înțelegeți și să faceți mai multe, pe toți vă îndemn să dezlegați împreună cu Remus Roșca misterele marketingului out-of-the-box!” - Dorin-Cristian Coita
În ziua de astăzi a fi competitiv și a avea un avantaj în fața concurenței, necesită nu doar crearea de produse bune și servicii calitative, ci și o abordare inovativă care presupune a fi cu un pas înainte și a cunoaște nevoile consumatorului înainte ca el însăși să fie conștient de acestea. Cunoașterea principilor de marketing și de management sunt un bun punct de pornire. Însă ce putem face atunci când competiția în contextul actual puternic digitalizat nu mai este doar cea locală ci se extinde la nivel global, iar produsele și serviciile devin din ce în ce mai ușor substituibile? Răspunsurile la această întrebare și nu numai le puteți găsi în cursul
”Out of the Box Marketing”.
Participând la acest curs veți descoperi perspective noi în aplicarea eficientă a instrumentelor clasice de marketing, informații actuale, modalități de aplicare de procese și proceduri care au potențialul de a spori rezultatele afacerilor cu experiență pe piață dar și a celor la început de drum. Acest curs furnizează informații cu o valoare adăugată consistentă pentru orice antreprenor însă este adaptat pentru a putea fi parcurs și de antreprenori sau de specialiști de marketing la începutul carierei. - Marcela-Sefora Nemțeanu