Dec 4

Școala online afectează copiii? Mit sau adevăr?

Am citit zilele trecute un articol care abordează învățământul online, așa cum s-a manifestat el la începutul acestui an școlar în România, atrăgându-mi atenția titlul oarecum șocant: „Școala online afectează copiii la fel ca plecarea părinților la muncă în străinătate. Cum procedăm.”

Fiind interesat în mod direct de educația online și de fenomenul de e-learning, ba chiar pledând pentru digitalizare în învățământ și nu numai, titlul m-a intrigat și am citit imediat articolul, vrând să verific dacă nu cumva e one-sided, dacă autorul se încadrează vehement într-o tabără sau dacă rămâne obiectiv, ce scop are și ce argumente susțin această ipoteză care mi s-a părut destul de tranșantă.

Articolul cu pricina este scris de Oana Moșoiu, lector univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației în cadrul Universității din București, și într-adevăr, se simte că e scris de un specialist în domeniu, fiind unul dintre puținele articole distribuite masiv care tratează corect și categoric situația din prima lună a acestui an școlar cu totul și cu totul special.

Și atunci, de ce am simțit nevoia preiau intriga acestui articol, să adaug un alt punct de vedere cadrului distopic al învățământului românesc de azi sau, eventual, să ameliorez titlul care nu pare să lase nicio urmă de speranță?

Pe scurt, pentru că dispunem, chiar și în România, de niște metode de e-learning despre care nici nu știam că există și care pot influența semnificativ educația online, metode care pot ajuta profesorii să comunice mai bine în condițiile date, să mențină interesul, să coordoneze proiecte, iar pe elevi să se orienteze mai clar și mai rapid.

Până la urmă am lămurit titlul, el se adresează „abandonului tehnologic” și situațiilor nefericite din țara noastră în care familiile nu reușesc să pună la dispoziție copilului mijloacele și device-urile necesare învățării, iar statul nu ajută câtuși de puțin în acest sens. Acestea sunt lucruri care într-adevăr ne depășesc, dar ce facem cu restul peisajului care poate fi îmbunătățit substanțial?

Nu am de gând sub nicio formă să contrazic argumentele unui specialist în psihologia elevului și în chestiuni legate de psihopedagogie, aș vrea numai să adaug o altă fațetă. Oana Moșoiu propune soluții concrete și eficiente, adresându-se părinților și, în cele din urmă, statului, proiectând diverse scenarii și reorganizări ale semestrelor, dar aici putem adăuga foarte bine și platformele de educație online, care pot susține întrucâtva sistemul actual, oferind uneltele necesare.

Un lucru e cert. Nu trebuie nici să idealizăm, nici să demonizăm platformele de învățare virtuală. Trebuie să le verificăm. Dacă e-learningul nu era prezentul forțat, oricum era viitorul. Poate nu atât de devreme la nivelul învățământului obligatoriu, dar cu siguranță în alte domenii și în dezvoltare personală. De ce n-am putea împrumuta niște strategii de învățare online și să vedem dacă funcționează și când vine vorba de materii școlare cu o programă mai rigidă?

Și cum pot site-urile de educație online să susțină aceste eforturi? Ajutând la organizarea informației și oferind tool-urile necesare. Mai exact, oferind un LMS (sistem de gestionare a învățării), adică un spațiu digital unde profesorul poate încărca lecțiile, suporturile de curs, materialele ajutătoare în format text, iar mai apoi în format video, unde se filmează explicând, predând, exemplificând, ori unde înregistrează ecranul calculatorului pentru a se folosi de surse online (spre exemplu, la anatomie poți accesa de pe internet desene 3D pentru a arăta mai bine).

Ședințele ZOOM pot fi și ele urcate, ulterior, în acest „dulap al clasei” virtual, iar ele, fiind sprijinite de materiale anterioare, se pot baza mai mult pe conversație, pe interacțiune, pe debate, fără ca profesorul să monopolizeze discuția, ceea ce ar scădea drastic interesul elevilor.

Tot în articolul la care am făcut referire se vorbește despre „controlul asupra elevilor”, „responzabilizarea lor”, despre capacitatea lor de „a-și menține atenția și concentrarea timp îndelungat în fața ecranului”, despre „puterea persuasivă a comunicării directe”, lucruri care sunt prioritizate într-un LMS. Profesorul nu mai trebuie să fie 3 în 1, să predea, să asculte / evalueze și să creeze interacțiune într-o singură oră pe ZOOM, putând să se axeze pe ultima parte, adică pe nevoile elevului, pe întrebările și nelămuririle lui, pe debate, pe feedback etc, urmărind interesul, implicarea și responsabilizarea acestuia.

Profesorul poate astfel, sau cel puțin mult mai eficient ca înainte, dacă nu complet, să restabilească „relația de învățare cu elevii, precum și să realizeze din actul educațional o experiență interesantă, captivantă, atractivă și conectivă”, problemă pusă în același articol.

De asemenea, temele elevilor, referatele și proiectele pot fi urcate și ele în platforma LMS, pe profilul fiecăruia, doar profesorul având acces la materialele tuturor, putând să urmărească mai ușor procesul și ritmul de învățare al fiecărui elev în parte. În același LMS, profesorul își poate crea un spațiu personal de notițe, o agendă virtuală unde trece observațiile, sau un catalog-excel orientativ.

Nu în ultimul rând, printr-un LMS profesorii au puterea de a schimba într-o oarecare măsură „fenomenul îngrijorător” despre care vorbește în articol lector univ. dr. Oana Moșoiu: „elevii nu vor să învețe conform cerințelor școlii, întrucât școala nu oferă un proces de învățare corespunzător caracteristicilor lor și modului în care învață noile generații – mai vizual, mai interactiv și foarte colaborativ”. Dar pentru asta, profesorilor trebuie să le ajungă la urechi și să primească și ei, la rândul lor, imboldul de a ieși din algoritmul tradițional.

CONCLUZII

Afectează școala online copiii? Așa cum este acum, fără doar și poate. S-a concretizat brusc, fără testarea anterioară a metodelor pe diferite categorii de elevi, fără o implementare treptată, cu fricile societății în ceea ce privește mediul online, fără cunoștințe generale despre e-learning, fără educarea părinților în acest sens. Vorbim de școală online ca program național în 2020, când cu un an în urmă nimeni nu se gândea că va fi nevoie sau că ar fi posibil.

Sigur că poate fi traumatică pentru cei care nu au nici măcar posibilitatea să citească articolul de față, de exemplu, dar asta nu înseamnă că mediul virtual în sine e de blamat, nu trebuie să ne grăbim să dăm vina pe niște soluții în lipsa cărora școala nu s-ar mai putea desfășura deloc în timpul pandemiei de COVID-19.

Din contră, aceste metode nu au avut nici măcar un an la dispoziție pentru a înlocui complet un sistem care a evoluat timp de sute ani. Și totuși, e-learningul, chiar și în condițiile acestea, reprezintă o alternativă decentă. Vă dați seama la ce rezultate se poate ajunge dacă totul este gândit din timp și procesat corect?

Bineînțeles că nu va putea niciodată substitui total și definitiv învățământul tradițional, ar fi și nefiresc. Dar acum trecem printr-o perioada nefirească, de confuzie, și trebuie să ne folosim tot ce avem la îndemână pentru a reda elevilor atât o experiență asemănătoare cu cea a anilor trecuți, cât și o nouă paradigmă a educației, centrată pe comunicarea cu elevul, pe studii mai aplicate, pe planurile de viitor (de la o vârstă încolo) și, mai ales, pe integrarea acestuia.