EduWeb

Limbile străine prind contur în E-Learning

Toată lumea învață limbi străine, de la cele mai comune, de circulație universală, până la cele mai exotice și îndepărtate. Este un subiect inepuizabil, căutat în permanență, dar nu toată lumea dorește să-și dedice 3 ani din viață unei facultăți, mai ales că e foarte costisitoare. Oamenii preferă din ce în ce mai mult cursurile online, și nu este doar o opțiune cauzată de pandemia de COVID-19, limbile străine fiind o tendință populară în e-learning cu mult înainte.

Cine predă astfel de cursuri online? Sunt foarte mulți profesori care au terminat o facultate de limbi străine, dar fie nu vor să intre în sistemul de învățământ / au fost dezamăgiți de acesta, fie nu au optat la vremea aceea pentru modulul psihopedagogic. Sau poate pur și simplu sunt angrenați în alte proiecte, dar simt că au potențialul de dezvolta un curs și de a-l urca pe un site de educație online. Mai există și oameni care s-au dezvoltat bilingv, lingviști, ori poligloți care reușesc să-ți impărtășească tehnicile și secretele lor. Îți poți alege tu cu ce profesor vrei să lucrezi.

Vorbim de numeroase trenduri de e-learning (integrabile într-un LMS) care te ajută la învățarea unei limbi străine, indiferent dacă ești începător sau dacă vrei să-ți perfecționezi discursul pentru a avea credibilitate în limba respectivă chiar și în mediile academice.

APLICAȚII

Chiar dacă este unul dintre cele mai dificile obiecte de studiu, este și cel prezent în e-learning. Inclusiv de aici a pornit trendul care se numește educația mobilă. Apar constant aplicații pe telefon cu ajutorul cărora îți poți crea un program de învățare. Sau care să te introducă în noul domeniu, oferindu-ți noțiunile de bază pe care trebuie să le știi, vocabularul fundamental și gramatica elementară.

Aplicațiile educaționale sunt esența microlearning-ului, ceea ce înseamnă că înveți în doze mici, în funcție de rutina și de stilul tău de viață. Ele funcționează de cele mai multe ori pe bază de daily reminders, cu alarme, notificări, taskuri zilnice pentru a a-ți antrena memoria și pentru a te ține în priză printr-un program de învățare lejer, dar constant.

Trecem și mai departe, la microlearning contextual. Marele avantaj al educației online în ceea ce privește limbile străine e că te poți dezvolta în ce direcție vrei tu și te poți axa pe terminologia specifică de care ai nevoie. Mai nou, aplicațiile dispun de customized learning, sau studiu personalizat, iar acest lucru îți permite să filtrezi un domeniu de activitate. Astfel, îți poți dezvolta lexicul în zona ta de interes. Dacă ești avocat, jurnalist sportiv, inginer etc, cauți să înveți termenii pe care îi folosești cel mai des. Unele aplicații se pot folosi, dacă îți dai acceptul, și de istoricul căutării pe internet, pentru a-ți putea prioritiza preferințele.

GAMIFICATION

Mai există și metoda învățării prin joc, fiind un trend care se răspândește ca focul. O metodă interactivă care dă roade pentru că nu pune actul învățării în prim plan, ci în background-ul tău psihologic. Și totuși, eficiența e surprinzătoare.

S-a constatat că și dacă pur și simplu setezi, să zicem, jocul tău mobil preferat într-o limbă străină, înveți într-o săptămână cei mai folosiți 20 de termeni ai interfaței jocului. Vă dați seama ce poate face un curs interactiv sau un joc point-and-click făcut special în scopul acesta, unde limbajul în sine reprezintă obiectivul, având o gradație a dificultății pe măsură ce avansezi?

SOCIAL LEARNING

Trendul oarecum opus metodelor de care am vorbit până acum este social learning-ul. Acesta are la bază integrarea într-o comunitate online de învățare, având un instructor sau un ghid. Vorbim despre un proces de dezvoltare fluid, transparent, în care înveți din mers.

O limbă străină e ceva abstract, dar procesul de învățare se poate concretiza foarte ușor într-o comunitate, fiindcă se creează zone de interes comun și studiul devine mai ușor. Și nu vă gândiți că sunt niște grupuri sau forumuri aleatorii de pe internet, ci comunități atent conturate, cu ședințe de brainstorming și cu scopul specific de a-ți atinge obiectivele de învățare.

VIDEO LEARNING

Acest trend funcționează aproximativ la fel ca metoda prin joc, doar că în varianta video. Știm cu cum ne inițiam într-o limbă străină când eram mici. Engleza din desenele animate, spaniola din seriale etc, în funcție de generație, dar cu toții am avut o zonă din pop culture care a ne-a adus în contact cu prima limbă străină.

Ei bine, de la o vârstă încolo avem mintea ceva mai ocupată și nu mai putem prinde din zbor atâtea cuvinte.

Metoda în sine e funcțională, dat fiind că e suficient de entertaining, dar necesită un material video realizat special cu scopul învățării, de către un specialist în lingvistică, și cu destul exercițiu cât să creeze un video-storytelling captivant și eficient totodată.

LMS (Learning Management System)

Am ajuns, în cele din urmă, și la cea mai progresivă formă de e-learning, și anume cursuri online grupate într-un LMS sau sistem de gestionare a învățării. E considerată cea mai progresivă formă de educație online tocmai pentru că integrează toate modalitățile enumerate mai sus, luând ce e mai bun de la fiecare și beneficiind de atuu-rile fiecărui trend.

Dacă până acum erai oarecum pe cont propriu, tu față în față cu propria inițiativă și voință, cu un LMS ai parte de un întreg sistem de învățare care dispune de suporturi de curs cu obiective clare, materiale video originale, ședințe ZOOM, tehnici concrete de memorare prin microlearning, practic tot ce am enumerat mai devreme, însă coordonate de profesorul LMS-ului.

Ne imaginăm o platforma e-learning, un site specializat în educație, care oferă acest suport virtual numit LMS, în care profesorul urcă lecția în format text, apoi un video în care explică lecția respectivă și stabilește obiectivele, ca mai apoi să urmeze webinarul ZOOM în care comunitatea are frâu liber la debate și la propuneri de activități. Ca ultimă etapă, cursantul trebuie să parcurgă o temă scurtă care să fie discutată la următoarea ședință.

Acesta este singurul sistem de e-learning care poate concura cu adevărat cu învățământul instituționalizat, cu toate că un LMS poate fi și el în cadrul unei instituții. Așadar, dispune de toate elementele necesare pentru a prelua un începător și a-l duce în câteva săptămâni la un nivel de înțelegere mediu a limbii respective, sau de a-l propula la un nivel academic, dacă stăpânește cât de cât o limbă de circulație internațională.
Creat cu