May 6

Lectorul bun, audiența slabă?!

Instructorul impecabil, dar participanții slabi. Așa să fie oare?

Categoric, nu. 

E un principiu de care e-learningul se dezice. Acest tip de gândire e des întâlnit în învățământul tradițional, mai ales în România, unde educația nu este întru totul centrată pe elev.

Tranziția spre educația online tocmai asta urmărește: un design captivant al cursului, un filtru al conținutului de calitate, o structură atent concepută, cu obiective specifice care să faciliteze experiența și rezultatele cursantului.

Cu toate acestea, există profesori care vin din instituțiile de stat și vor să treacă la următorul pas al carierei (educația online), tocmai pentru că nu mai este atâta bătaie de cap. În online nu mai ești subjugat de vechile practici, și este mai multă claritate.

Dar e posibil ca odată cu ei să aducă și un raport elev-profesor învechit. O mentalitate dezvoltată de-a lungul anilor prin care să blameze audiența (chiar dacă nu direct) pentru propriile lipsuri. Cum spunea un istoric, dacă ajungi într-un loc cu totul nou, dar aplici tot obiceiurile vechi, locul nou devine precum cel din care ai plecat.

O platformă serioasă de e-learning nu lasă să se strecoare materiale superficiale, formule pedagogice învechite, didactică monotonă, ci selectează cu atenție lectori asumați, profesoniști, care nu se complac în jocurile vinii.

A nu se înțelege greșit, scopul acestei discuții nu este nicidecum ”demascarea” celor care vin din învățământul tradițional, din contră, ei vin cu o experiență și un bagaj pedagogic de invidiat, iar dacă iau această decizie, o fac tocmai pentru că li se potrivesc principiile e-learningului.

Dar această tranziție nu este mereu una simplă. Mediul online vine cu un set nou de responsabilități și cere o metodică ceva mai pragmatică. În plus, rezultatele vorbesc de la sine.

Nu mai e vorba de educația fundamentală, de cunoștințe generale. E-learningul se axează pe dezvoltarea personală / profesională într-o direcție precisă, de la punctul A la punctul B, de dobândirea unui skillset, de aducerea unei schimbări vizibile într-un timp scurt sau mediu. 

Dar totuși, hai să vorbim despre ceva ce vrem mai puțin să auzim:

Despre greșeli în mentalitatea și atitudinea unui profesor. Despre reacții negative când ne confruntăm cu un feedback negativ. Despre cum problemele sunt firești, dar o problemă pusă greșit te face să te învârți în cerc. Despre... eșec? Nu chiar despre eșec, ci despre micile obstacole în proiectarea unui curs online valoros.

Vedem eșecul ca pe opusul succesului, când de fapt este opusul succesului garantat. De ce e lucrul ăsta cu atât mai valabil în e-learning? Pentru că în calitate de lector / instructor / profesor / trainer, faci promisiuni. Tocmai tu te ocupi cu garantarea succesului după terminarea unui program de învățare. Altfel nu obții o audiență, dacă nu asiguri o schimbare.

Cei care lucrează cu oamenii în mod direct pot fi supuși la astfel de greșeli. Fie ai lansat un curs online pe o platformă de e-learning și consulți participanții prin ședințe ZOOM, fie antrenezi o echipă remote. Dacă ai de-a face direct cu reacțiile oamenilor, încearcă să observi ce reacții îți provoacă ție nereușitele cursanților.

Ceea ce încerc să spun e că în e-learning, spre deosebire de experiențele din școală, nu mai există jocuri ale vinii. Din punct de vedere pedagogic, vina nu poate fi aruncată asupra nimănui, ci asumată. Succesul cursantului determină succesul ori prestigiul tău.

”Clientul are întotdeauna dreptate” poate fi un clișeu uneori greu de suportat. Pentru că se referă de cele mai multe ori la compromiterea unui produs pentru a satisface o categorie de clienți care nici măcar nu reprezintă targetul. Dar în ceea ce privește serviciile de e-learning, trebuie să pornim de la ideea că oricine a cumpărat cursul are dorința și motivația necesare să învețe.

De ce punem la îndoială inteligența ori voința cursantului? De ce îi considerăm leneși sau nemotivați când strategia noastră de predare nu are efectele pe care ni le-am imaginat și întârzie să producă schimbarea pe care am garantat-o? E cu adevărat vina lor? Nu cumva design-ul cursului poate fi perfecționat?

Avem aici un set de reacții negative care pentru un instructor sunt o capcană, cu toate că sunt niște judecăți pe care orice profesor și le-a fabricat măcar o dată:

  • Cum pot eu să-i ajut pe cei care nu se lasă ajutați?
  • Dacă pur și simplu nu vor să citească, eu n-am ce să le fac.
  • Nu înțeleg decât dacă le dai mură-n gură.
  • Trebuie să priceapă că asta e singura cale, chiar dacă nu le convine.
  • Am obosit să lucrez cu oameni care fug de implicare.
  • Durata atenției lor nu ține nici măcar cât un amărât de slide.

Prejudecățile de mai sus sunt niște momente de impas, niște bariere de care ne lovim. Cu toate acestea, sunt niște sentimente normale, când suntem siguri că am făcut tot ce depinde de noi. Cheia este să realizăm că și acest ”tot ce depinde de noi” poate fi îmbunătățit.

Am făcut tot ce depinde de noi la momentul respectiv, cu experiența de atunci, dar acum, în urma feedback-ului și a observării rezultatelor, putem îmbunătăți structura cursului astfel încât să faciliteze experiența cursantului. 

Confruntăm toate aceste reacții negative printr-o întrebare:

Dacă am putea concepe un curs pe care toată lumea l-ar promova cu ușurință, în proporție de 99%, dar oamenii ar performa în continuare după metodele de dinainte, având eficiența de dinainte, atunci a cui ar fi vina?

Nu e o întrebare capcană, știm cu toții răspunsul. E evident că acel curs ar fi doar de formă și nu ar produce niciun efect real. Până la urmă, asta te ajută să crești ca lector: să ai în față niște participanți ușor sub nivelul de dificultate estimat al cursului (începător, mediu, avansat).

Dacă accepți provocarea de a face conținutul mai accesibil, mai ușor de găsit, mai ușor de folosit, easier on the eyes and easier on the brain, nu o să mulțumești doar acea audiență ”mai dificilă”. Imaginează-ți numai ce efect vor avea toate aceste upgrade-uri asupra publicului tău ideal.