EduWeb
Întoarcerea la ”normal” poate să mai aștepte
Cum definim ”normalul”?
Nu o să stau să filosofez asupra cuvântului. Singurul lucru 100% cert e că ”normalul” este în continuă schimbare, iar deplasarea constantă și obligatorie la locul de muncă sau în cadrul unor cursuri online de dezvoltare este o accepțiune nu tocmai actuală a termenului.
Fiecare om are ”normalul” și stilul lui de viață, de aceea nu e bine să dăm verdicte, dar în domeniul e-learning (știință care poate cuantifica progresul și productivitatea), noul ”normal” este mediul online, dat fiind că salvează timp, costuri și multă energie.
Ok. Asta câștigăm. Dar ce pierdem?
Primul lucru care ne vine în minte este componenta socială, cu accent pe comunicare. Dar oare pierdem cu adevărat acest aspect? Aș zice că nu. Ce mă face să zic asta? Faptul că deja de mai bine de un an lucrăm sau învățăm așa, iar cei mai mulți spun că este o schimbare foarte bună și că nu s-ar mai întoarce la vechile obiceiuri.
Cum ne raportăm la ”inevitabil”?
”Noul normal” este acceptat de oameni și de comunitate atunci când ne dăm cu toții seama că este ceva inevitabil. Chiar dacă nu am fi trecut atât de repede în mediul online fără să fim forțați de conjucturi, era imposibil să nu facem tranziția asta în timp.
Inevitabilul este cea mai bună confirmare a unui trend. Chiar dacă ni s-a băgat în cap de mici asocierea inevitabilului cu un factor negativ imposibil de stopat, ce ne oprește să nu îl privim ca pe un avantaj colosal și ca pe o informație extrem de utilă? Pentru că dacă îl anticipăm, îl putem și specula. Așa vom fi mereu cu un pas înainte.
Schimbarea de perspectivă și a modului de lucru
O să dau exemplul unui tweet, care este doar una din milioanele de reacții inocente, dar la obiect, ale tutror antreprenorilor de pe mapamond, și care însumează exact absurdul vechiului sistem.
”E o nebunie să te gândești că echipa mea făcea zilnic drumul la locul de muncă să stea 40 de ore pe săptămână într-un birou, dintre care 20 de ore să vorbească la telefon cu alți 10 membri din echipe diferite aflându-se în aceeași clădire. Care poate fi logica? Îmi explică cineva?”
După cum vedeți, nu este un tweet foarte popular. Din contră, l-am ales pentru că este reacția dezinteresată și sinceră a unuia dintre noi. Dacă vreți o concluzie certificată și mult mai populară a unui autor și specialist în social business:
”2020 este anul care a schimbat definitiv traiectoria educației online, a telemedicinei și a practicării jobului de la distanță.”
Deci nu trag concluzii înaintea unui experiment, ci după. Dacă pandemia a ajutat la ceva, a fost confirmarea noilor metode și capacitatea omului de a găsi soluții. Și nu vorbim de soluții complicate, ci de soluții pe care le aveam la îndemână, dar aveam rețineri în a le pune în practică.
Avantajele vizibile și imediate ale desfășurării remote:
- Îți poți lua copiii de la școală și poți petrece mai mult timp cu familia
- Familia nu va avea nevoie decât de o singură mașină
- Eviți contactul cu oamenii bolnavi
- Nu mai e nevoie de costume și de un dress-code costisitor
- Nu există pretenții de lucrat după program
- Flexibilitate cum nu a existat înainte
- Costuri mai puține de transport la locul de muncă
- Mănânci mai ieftin fiindcă nu mai e nevoie să-ți comanzi zilnic prânzul
- Se pune accent pe comunicare tocmai în pofida lipsei comunicării ”normale”
- Apar noi strategii, tool-uri, platforme și tehnologii care organizează mai bine
Încă n-am văzut nimic. Schimbarea abia a început
Dacă stăm să ne gândim, abia a trecut un an de când se lucrează de acasă la un asemenea nivel. Atât angajații, cât și angajatorii se declară mulțumiți, și asta ținând cont că s-a testat foarte mult în primele luni. De acum încolo, lucrurile nu pot merge decât pe o pantă ascendentă.
Platforme e-learning și LMS-uri de instruire a angajaților s-au dovedit a fi mult mai bune, mai eficiente, dar chiar și mai user-friendly pentru noii angajați. Aceștia se simt integrați, ghidați și mai puțin inhibați decât în mod obișnuit, încă din prima zi de lucru. Nu mai vorbim de flexibilitate și diminuarea stresului.
În ceea ce privește e-learningul, îndrăznesc să spun că avem în fața noastră un fel de reformă a învățământului, chiar dacă sună pompos. Educația nu a fost niciodată atât de bine pusă la punct, atât de organizată, atât de setată pe rezolvarea nevoilor / problemelor specifice și mai ales atât de accesibilă.
Ce schimbare aduce cu sine practica în mediul online?
- Modul în care se fac angajările
- Capacitatea de a vinde și cumpăra de oriunde
- Diversitatea zonelor geografice din care pot proveni angajații
- Strategiile și macro-trendurile de învățare / cercetare
- Îmbunătățirea design-ului instrucțional
- Educarea maselor și democratizarea cunoștințelor
Cu toate astea... cum trebuie să ne adaptăm la ”noul normal”?
Nu a zis nimeni că productivitatea vine de la sine dacă lucrăm sau învățăm de acasă, sau că o putem păstra dacă rămânem la aceleași metode.
Sigur că merge și așa deocamdata... Ne descurcăm binișor și dacă doar înlocuim ședințele fizice cu meetingurile ZOOM, ori dacă urmărim un tutorial sau un e-course clasic, cu 90% text, dar ideea e să ne folosim de toate mijloacele e-learningului pentru a evolua în câteva luni de acasă cât n-am fi evoluat în mulți ani păstrând o rutină a locului de muncă.
O să tranșez subiectul și o să răspund direct la întrebările esențiale.
Ce înseamnă mai exact e-elearning? Care sunt pilonii săi?
1. Magazine de cursuri online unde publici / cumperi un curs de specialitate
Înainte să achiziționezi un curs online, vei ști exact care este nivelul de dificultate al cursului, dacă ți se adresează ție, detalii despre profesor, durata totală a cursului (ore), durata de absolvire a cursului (programul sugerat) și mai ales ce schimbare va produce.
Vei fi informat care este scopul final și utilitatea lui. De asemenea, cel mai probabil vei primi diverse mostre, sau vei putea cere banii înapoi după o scurtă perioadă dacă nu ești mulțumit.
2. Platforme de e-learning pentru instruirea angajaților / partenerilor / clienților
Angajații se pot loga într-un astfel de câmp digital unde își desfășoară activitatea de instruire și unde pot încărca sarcinile de lucru. LMS-ul potrivit te lasă să integrezi webinarii și te încurajează să folosești date analitice. Trainerul are un panou de control lector – cursant, poate segmenta cursanții pe echipe și are acces la statistici pentru a monitoriza progresul.
3. Platforme de e-learning care te ajută la conceperea unui curs
O astfel de platformă specializată te ajută să devii autor. Poți solicita serviciile unor specialiști, printre care și designeri instrucționali. Echipa de specialiști poate ajuta cu concept scenariu, suport de curs, înregistrare voce, editare și montare video, animații 2D etc.
Concluzii
Nu există ”înapoi la normal”, ci numai înainte. Intrăm într-o nouă paradigmă socială și numai lucrul ăsta ar trebui să ne suscite interesul și să ne trezească curiozitatea.
E-learningul, ce include printre altele și e-trainingul, ne-a arătat că ne putem dezvolta mai rapid într-un timp mai scurt, dar și într-un mod mult mai captivant. Sau că putem intra într-un ciclu de productivitate cu mult înainte să terminăm un program de instruire, prin microlearning contextual, cu învățare bazată pe taskuri active, ceea ce este extrem de satisfăcător.
Cine suntem
Cea mai avansată platformă
e-learning din România.
Ce servicii vă putem oferi?
e-learning din România.
Ce servicii vă putem oferi?
Platformă e-learning
Creare cursuri online
Magazin Cursuri Online
Contact
-
Cihei, str. Apateului nr. 9A
-
contact@eduweb.ro
-
+40 771 579 050
Copyright Ostuniweb SRL © 2024