Eduweb
E-Learning versus tradițional
În ultimii ani educația asistată de calculator sau învățământul electronic, denumit și e-learning, a luat amploare și în Romania, dezvoltându-se tot mai mult pe măsura evoluției tehnologiei. Astfel s-a ajuns la formarea celor două stiluri educaționale și la argumentele pro și contra, precum și la discuțiile despre cum este afectat învățământul tradițional de varianta e-learning.
Deși ambele stiluri educaționale prezintă limitări, dar și avantaje, sunt totuși situații în care LMS poate fi alegerea optimă pentru o instruire eficientă și de succes. Astfel, în cadrul învățământului preuniversitar, instruirea online vine ca o completare a educației tradiționale, prin utilizarea tehnicilor moderne și a tehnologiei în scopul atingerii unui nivel superior al procesului de predare-învățare-evaluare, în vreme ce în cadrul companiilor, aduce o serie de beneficii, fiind astfel preferată în detrimentul instruirii clasice.
Beneficii e-Learning versus tradițional
- Minimizarea costurilor
Prin alegerea unui curs online se pot economisi costurile legate de contractarea unui trainer, închirierea unui spațiu, precum și a cheltuielilor de deplasare, și în funcție de situație, cazarea cursanților.
- Flexibilitate și Accesibilitate
Datorită accesibilității și flexibilității platformei, cursurile și resursele atașate acestora pot fi accesate de oriunde, oricând
- Interactivitate
Instruirea online se caracterizează prin interactivitate, datorită utilizării resurselor didactice în diferite formate electronice, și a conținutului de tip gamificare, transformând astfel procesul de instruire din obligație în motivație.
- Eficacitate
LMS nu se concentrează pe procesul de învățare în sine, ci pe nevoile utilizatorilor. Asta înseamnă că utilizatorul poate învăța în ritmul lui, fără a fi presat de timp sau de companie
- Expunere
Numărul cursanților activi, înscriși la un curs online poate fi semnificativ mai mare decât cel al participanților la un curs prin metode clasice, având foarte puține constrângeri tehnice sau tehnologice.
Cine suntem
Cea mai avansată platformă
e-learning din România.
Ce servicii vă putem oferi?
e-learning din România.
Ce servicii vă putem oferi?
Platformă e-learning
Creare cursuri online
Magazin Cursuri Online
Contact
-
Cihei, str. Apateului nr. 9A
-
contact@eduweb.ro
-
+40 771 579 050
Copyright Ostuniweb SRL © 2024